Imagistica cu raze X implică știința utilizării radiației electromagnetice pentru a pătrunde și pentru a captura vizual interiorul unui obiect.
Istoria mașinii moderne cu raze X începe în Germania în 1895 de către fizicianul Wilhelm Roentgen. Roentgen a observat că atunci când experimentează cu un tub catodic, raze electromagnetice necunoscute pot trece direct prin obiecte din laboratorul său. El a etichetat aceste raze misterioase "X-Rays" și a continuat să-și studieze proprietățile unice. Roentgen a realizat curând că aceste raze ar putea trece prin carnea umană, dar nu metalul sau oasele care le-ar putea înconjura. În laboratorul său, Roentgen a reușit să creeze o imagine a mâinii soției sale și astfel sa născut "scanarea cu raze X".
Deoarece tubul catodic la care experimentase Roentgen era destul de comun, oamenii de știință din întreaga lume au început rapid să descopere efectele uimitoare și posibil dăunătoare ale acestor raze electromagnetice.
Oamenii de știință au devenit fascinați de descoperirile lui Roentgen și în termen de șase luni de la descoperirea lui, medicii de la câmpul de luptă aveau mașini cu raze X în tranșee pentru a diagnostica soldații răniți. Până în 1912, lumea stomatologică ar beneficia de această radiografie cu raze X pentru a diagnostica bolile bolnavilor și de către inginerii din 1922 au creat mașini cu raze X cu putere mai mare, care ar putea investiga obiecte metalice.
Imagistica cu raze X a transformat domeniul medical și de inginerie datorită descoperirii strălucitoare a lui Roentgen. Pacienții pot cunoaște acum bolile lor aproape instantaneu, economisind timp și în cele din urmă trăiesc. Imagistica cu raze X a devenit, de asemenea, un aspect integral al rețelelor globale de securitate, cu capacitatea de a face obiecte vizibile care au fost odată invizibile.
Raze X sunt un tip de energie invizibilă sau radiație electromagnetică care poate trece prin majoritatea obiectelor, inclusiv corpul. Raze X sunt frecvent utilizate în medicină pentru a crea imagini ale oaselor și organelor interne.
Raze X funcționează trimițând o cantitate controlată de radiație prin corp. Materialele dense, precum oasele, absorb mai multă radiație X și apar albe pe imagine, în timp ce țesuturile mai moi permit mai multor raze X să treacă și apar mai închise la culoare. Acest lucru ajută medicii să vadă în interiorul corpului fără intervenție chirurgicală.
În săli de clasă, razele X sunt adesea folosite pentru a-i învăța pe elevi despre știință, anatomie și modul în care tehnologia ajută medicii să diagnosticheze problemele de sănătate. Ele pot fi, de asemenea, folosite în experimente pentru a învăța despre energie, unde și cum interacționează lumina cu materia.
Raze X sunt în general sigure atunci când sunt folosite cu grijă și doar când este necesar. Medicii folosesc cea mai mică doză posibilă pentru a minimiza riscul. Cu toate acestea, expunerea repetată trebuie evitată, cu excepția cazului în care este esențială, mai ales pentru tineri.
Raze X folosesc radiații pentru a crea imagini ale țesuturilor dure, precum oasele, în timp ce RMN utilizează câmpuri magnetice și unde radio pentru a arăta țesuturile moi, precum creierul și mușchii. Fiecare metodă are avantajele sale, în funcție de ceea ce trebuie examinat.