-"Nu, n‐am fost nici o secundã gelos, deși am suferit atât din cauza iubirii."
Ela îi mărturisește cã este prea sensibil și cãnu a fost singura care a stat în preajma domnului G. , ci așa au făcut toate...După aceste întâmplări, iubirea ce părea pânã atunci indestructibilă, începe sa fie serios pusă la îndoială, relația lor devenind o succesiune de separări și împăcări.
-"Dumneata ești dintre cei care totdeauna descoperă firele de păr în mâncare."
Ștefan Gheorghidiu rămâne același personaj dominat de luciditate, continuând sã se autoanalizeze...
Ca un blestem, unul dintre ostași silabisește încontinuu: -"Ne-a acoperit pământul lui Dumnezeu!"
-"Nu mai e nimic omenesc în noi."-"Știu cã voi muri, dar mă întreb dacã voi putea suporta fizic rana care-mi va sfâșia trupul."
Capitolul "Ne-a acoperit pământul lui Dumnezeu" este o ilustrare excepțională a unei psihologii a groazei și a panicii:
Trăsătură dominantã a personajului, orgoliul, a generat și cea de-a doua experiența fundamentală, războiul:
-"Nu voiam sã existe pe lume o experiență definitivã de la care sã lipsesc, mai exact, sã lipsească ea din întregul meu sufletesc."